Căutările noastre după Omul Verde ne-au purtat și în Craiova, unde am întâlnit numeroase reprezentări ale figurii fitomorfe. Printre clădirile vechi scăpate de valul demolărilor, am descoperit un patrimoniu arhitectural remarcabil, cu fațade care păstrează mascheroni și decorații din secolul al XIX-lea, perfect conservate.
În cercetările de până acum, am urmărit motivul Omului Verde în contexte arhitecturale diverse, de la bisericile fortificate din Transilvania până la fațadele urbane din secolele XVIII–XIX. Formele și amplasările sale variate arată felul în care această imagine a fost adaptată de-a lungul timpului.
Descoperirea unor figuri vegetale în centrul vechi al Craiovei ne-a surprins și a adăugat noi repere cercetării. Aceste exemple deschid o perspectivă asupra prezenței motivului în arhitectura locală și ridică întrebări despre vechimea decorațiilor, circulația și transformările imaginii.
O descoperire veche și neașteptată
Pe ancadramentele a trei ferestre ale bisericii brâncovenești Sf. Mihail și Gavril din Craiova, se păstrează una dintre cele mai vechi și mai surprinzătoare reprezentări ale Omului Verde identificate până acum în sudul României. Sculptată în piatră pe lintouri, figura apare într-o compoziție vegetală simplificată, încadrată de volute și motive brâncovenești, trădând o execuție meșteșugită, dar lipsită de rigiditatea canoanelor iconografice.
Chipul are trăsături reduse la esențial, o coroană vegetală dispusă deasupra frunții și tulpini care cresc din zona gurii și a obrajilor. Această simbolistică a germinației sugerează o legătură profundă între om și natură, între materia vie și cea minerală, în linie cu tradiția pan-europeană a figurii vegetale.
Amintind de un rege vegetal, figura ridică întrebări despre semnificația sa în decorul bisericii. Coroana ar putea sugera o formă de autoritate sau o regalitate mitică asociată lumii vegetale, iar împletirea chipului uman cu frunzișul poate evoca ideea de regenerare și legătura dintre om și natură. Aceste asocieri rămân ipoteze de interpretare, sensul figurii putând ține atât de simbolismul religios, cât și de tradiția ornamentală.
Prin forma sa și prin amplasarea în decorul unei biserici, basorelieful de la Sf. Mihail și Gavril adaugă un reper cercetării motivului Omului Verde în arhitectura Craiovei. O analiză a datării piesei și a contextului în care a fost realizată ar putea clarifica locul său în istoria edificiului și relația cu tradițiile decorative locale.
Casele Ion Dianu
La începutul secolului XX, pe strada Panait Moșoiu din apropierea Teatrului Național, se ridică o clădire care ascunde o poveste subtilă despre transformarea orașului și despre felul în care simbolurile vechi reapar în contexte moderne. Casa juristului Ioan N. Dianu, aflată la nr. 36, inițial cu intrarea principală pe fosta Stradă a Justiției, a fost martora unor schimbări urbane majore, când Primăria a decis deschiderea unei noi artere pentru a lega Palatul de Justiție de gară.
Demolarea caselor din jur a afectat și proprietatea lui Dianu, care a reclamat oficial surparea pereților din cauza intervențiilor edilitare. În 1922, acesta se împrumută cu 600.000 lei la Societatea Civilă de Credit Funciar Urban din București, punând ipotecă imobilul, o decizie care pare să coincidă cu refacerea fațadei spre noua stradă Panait Moșoiu, adaptându-se la ritmul modernizării orașului.
Noua fațadă impresionează prin eleganța balcoanelor din fier forjat, coloane corintice, dar și prin stucaturi. Aici vedem figura Omului Verde tronând deasupra ferestrelor. Aceste chipuri vegetale, din ale căror guri, sprâncene și obraji răsar frunze, par să vegheze asupra intrărilor în clădire. Poziționarea lor deasupra celor trei accese principale nu este întâmplătoare; sugerează, dincolo de funcția decorativă, un rol apotropaic, protector, moștenit din tradițiile vechi ale arhitecturii europene.
Casa Dianu este un exemplu rafinat al felului în care simbolurile naturii se integrează în arhitectura urbană a Craiovei interbelice. Într-o zonă dominată de clădiri elegante, locuite în mare parte de avocați și magistrați, meșterii și arhitecții acelor vremuri au lăsat să se strecoare discret, dincolo de însemnele prestigiului comanditarilor, și un semn al unei alte ordini, cea a naturii care privește, protejează și respiră prin piatră.
O altă casă, același nume: Dianu
La doar câteva străzi distanță, o altă clădire poartă același nume — Casa Dianu, astăzi Muzeul Cărții și Exilului Românesc. Întâmplarea face ca numele „Dianu” să revină în arhitectura Craiovei începutului de secol XX, însă nu știm cu certitudine dacă între cei doi proprietari există vreo legătură de familie sau doar o coincidență onomastică. Cert este că ambele imobile păstrează un interes comun pentru ornamentația vegetală și pentru figura Omului Verde, reinterpretată aici într-un limbaj mai decorativ, apropiat de estetica Art Nouveau.
Pe colțul clădirii, chipul Omului Verde se repetă de patru ori, modelat cu o expresivitate surprinzătoare. Ramurile îi ies din gură, coborând și pe bărbie, iar apoi urcă pe obraji și frunte, unde se deschid în frunze, formând o tulpină verticală. Este o imagine care pare să prindă viață în piatră, amintind de mitul creștin (Golden Legend), de origine medievală, potrivit căruia Seth primește de la un înger trei semințe din arborele vieții pe care le plantează în gura tatălui său, Adam, aflat pe moarte. Din ele răsare un copac sacru devenind, în tradiția creștină, lemnul Sfintei Cruci. Imaginea vegetală care răsare din gură, locul cuvântului și al suflului, a rămas în creștinism una dintre cele mai puternice metafore ale renașterii și continuității vieții. În lumina acestei legende, figura Omului Verde pare să devină o punte între om și natură, între sfârșit și renaștere, o metaforă sculptată a continuității vieții.
În Casa Dianu, motivul Omului Verde apare și în interior, în patru picturi de pe plafon și pe o sobă veche din ceramică, decorată cu o variantă stilizată a figurii. Repetarea chipurilor vegetale poate reflecta preferințele decorative de la începutul secolului XX, iar eventualele semnificații simbolice rămân deschise interpretării. Aceste reprezentări arată cum motivul a fost integrat în spațiul domestic, în forme adaptate atât picturii, cât și decorului ceramic.
Biblioteca Franceză Omnia
Una dintre cele mai expresive reprezentări ale Omului Verde din Craiova se află pe fațada clădirii Bibliotecii Franceze „Omnia”, un edificiu eclectic din zona centrală a orașului. Sub balconul principal, două console poartă chipuri vegetale orientate către sol. Gura deschisă și trăsăturile tensionate dau figurii o expresie care amintește de un strigăt încremenit. Din zona bărbiei pornesc frunze late de stejar, dispuse simetric pe obraji, iar sprâncenele și părul se contopesc cu vegetația, într-o împletire a formelor umane și vegetale.
Aceeași figură se regăsește și în București, pe strada Lipscani. Repetarea modelului pe clădiri din orașe diferite sugerează că aceste ornamente au fost realizate în serie, prin reproducerea unei forme comune. Exemplul oferă astfel un indiciu despre circulația modelelor decorative și despre felul în care acestea au fost integrate în arhitectura urbană.
Amplasarea chipurilor la intrare și expresia lor tensionată permit și o lectură apotropaică, asociată ideii de protecție simbolică a pragului. Aceasta rămâne o posibilitate de interpretare, alături de rolul ornamental al figurilor în ansamblul fațadei.
Pe ușa laterală a clădirii se află o altă reprezentare a Omului Verde, sculptată în lemn, deasupra arcadelor centrale. De dimensiuni mici, figura este integrată în ornamentația ușii și prezintă un chip cu trăsături ferme, înconjurat de frunze care se prelungesc din barbă și din zona tâmplelor. Compoziția simetrică și expresia mai reținută o diferențiază de figurile de pe console, realizate probabil din ipsos. Asocierea dintre om și vegetal este păstrată într-o formă adaptată materialului și dimensiunilor ușii, iar poziția deasupra intrării invită la explorarea aceleiași posibile semnificații de protecție a pragului.
Alte prezențe ale figurii vegetale în Craiova
Simbolul Omului Verde reapare și în alte colțuri ale Craiovei, confirmând popularitatea sa în ornamentica urbană de sfârșit de secol XIX.
Pe strada România Muncitoare nr. 28–30, o clădire datată din aceeași perioadă păstrează pe cornișă o serie de șase chipuri vegetale identice, realizate cel mai probabil din ipsos. Repetate în ritm regulat, ele compun un registru decorativ de mare rafinament, în care frunzele se împletesc cu trăsăturile umane într-o expresie a simbiozei dintre om și natură.
Un alt exemplu cu o pleiadă de chipuri de mascheroane este Casa ridicat în jurul anului 1896, după planurile arhitectului Fr. Sprinter, pentru August Pretorian. Fațada clădirii, de inspirație eclectică cu influențe neoclasice și neorenascentiste, abundă în mascheroni vegetali dispuși în perechi. Chipurile, sculptate în profil și încadrate în rame decorative, par să combine trăsături umane și mitologice, evocând figura lui Pan. Este una dintre cele mai coerente și spectaculoase manifestări ale Omului Verde în arhitectura civilă a Craiovei, un simbol care, dincolo de funcția ornamentală, pare să păstreze ecoul unei vechi credințe în forța vitală a naturii.
Astfel de detalii, discrete dar puternic simbolice, confirmă că orașul Craiova a fost parte a unui curent artistic mai amplu, care, la începutul secolului XX, reînvia simbolurile naturii în spațiul urban.
Documentarea continuă, iar fiecare descoperire e o verigă într-o poveste mai amplă a simbolului vegetal din spațiul românesc.
