Sibiul, oraș cu o identitate arhitecturală distinctă în peisajul transilvănean, păstrează un număr impresionant de reprezentări ale Omului Verde în arhitectura civilă – de la casele ridicate în secolele XVIII–XIX până la clădirile monumentale de început de secol XX. Sculptat în piatră, modelat în ipsos sau lucrat în lemn, acest chip vegetal-antropomorf apare în cele mai neașteptate locuri.
1. Casa Filek – povestea decapitării
Pe str. G-ral Magheru, la nr. 4, găsim una dintre cele mai impunătoare clădiri din orașul de sus al Sibiului – Casa Filek, care impresionează prin fațada sa de inspirație renascentistă și barocă, bogat decorată cu detalii sculpturale. Construită în 1802 de pielarul Anton Filek, clădirea a devenit ulterior sediul Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. Edificiul păstrează un portal monumental, încadrat de coloane și nișe semicirculare, deasupra căruia se distinge o figură sculptată în piatră, o mască umană în care se ghicesc forme vegetale. Capul foliaceu de dimensiuni considerabile, este dispus central, sub balcon, deasupra intrării.
Clădirea poartă și o istorie cu final tragic. Pe același loc s-a aflat odinioară casa lui Johannes Sachs von Harteneck, primar al Sibiului la începutul secolului al XVIII-lea. Se pare că o crimă petrecută în interiorul locuinței — moartea unui ofițer austriac, amantul soției — a dus la condamnarea și execuția lui Harteneck în Piața Mare, în anul 1703. Însă aflăm că primarul avea deja mulți dușmani politici care complotau de ceva vreme împotriva lui. Prezența capului vegetal pe noua clădire ridicată ulterior nu poate fi interpretată în cheia acestei istorioare dramatice, căci nu există dovezi directe ale unei legături între ornament și întâmplările povestite, însă rămâne o coincidență curioasă păstrată între zidurile vechi ale Sibiului.
Susține acest proiect
Omul Verde este un proiect independent de cercetare și documentare, care presupune muncă pe teren, timp și continuitate. Dacă dorești să sprijini dezvoltarea acestui proiect, poți afla mai multe aici:
2. Casa din Strada Tribunei, nr. 15
Clădirea de pe strada Tribunei nr. 15, construită în 1904, ilustrează foarte bine rafinamentul arhitecturii neorenascentiste din Sibiu la începutul secolului XX. Fațada este decorată cu bosaje incizate, ghirlande vegetale și frontoane curbe, iar compoziția simetrică este accentuată de un fronton semicircular amplu, care marchează axul central al construcției.
Deasupra ferestrei centrale, se distinge un cap foliaceu – un chip uman cu gura deschisă teatral, înconjurat de ghirlande vegetale. Sculptura, de dimensiuni medii, este singura de acest gen de pe fațada clădirii, fiind o reprezentare elocventă a Omului Verde integrat în repertoriul decorativ urban al începutului de secol XX.
Pe acest loc a funcționat prima biserică ortodoxă din Sibiu, cunoscută ca „capela grecească”, deschisă în anul 1699. Lăcașul a servit comunității ortodoxe până la ridicarea Bisericii cu hramul „Schimbarea la Față”, pe locul actualei catedrale mitropolitane. Ulterior, aici a fost construită actuala clădire cu mascheron de către Ion Preda (1841–1930), avocat și consilier fiscal al Mitropoliei Ardealului. Ea a găzduit între anii 1896 și 1903 redacția ziarului Tribuna, devenind un loc de întâlnire pentru tinerii Octavian Goga, Ioan Lupaș și Aurel Vlaicu.
3. Mascheronii din gangul intrării Palatului Brukenthal
În gangul de acces al Palatului Brukenthal, pe coloanele care flanchează frontonul ușii din stânga, se păstrează doi mascheroni distincți, sculptați în piatră. Figura din stânga este un cap foliaceu încununat de frunze, sugerând o formă de regalitate vegetală, iar cea din dreapta reprezintă un chip clasic de Om Verde, din ale cărui trăsături se desprind lăstari și frunze.
Acest ansamblu sculptural nu aparține construcției originale a palatului (ridicat între 1778–1788), ci provine de la casa Teutsch de pe strada Tipografilor nr. 4. Ușa și ancadramentul său, realizate în 1552 de meșterul Thomas Lapicida, sunt piese valoroase ale Renașterii transilvănene timpurii, fiind integrate ulterior în structura palatului.
Interesant de remarcat este că, în acea vreme, meșterii nu erau cunoscuți cu numele lor întreg, ci erau identificați prin prenume lângă care își adăugau meseria. Așa se explică numele Thomas Lapicida — în latină, lapicida înseamnă „pietrar” sau „sculptor în piatră” – se traduce de fapt prin Thomas Pietrarul. Era o practică obișnuită în secolele XV–XVI, când artiștii și meșterii își semnau lucrările cu prenumele urmat de profesie.
Sunt admirabile rafinamentul și mobilitatea artistică de care dădeau dovadă pietrarii locali, capabili să îmbine motivele umaniste ale Renașterii cu tradiția simbolică medievală a Omului Verde. Prin vechimea și calitatea execuției, cele două figuri reprezintă unul dintre cele mai timpurii exemple de capete foliacee din Sibiu, atestând persistența motivului în spațiul transilvănean încă din secolul al XVI-lea. Poziționarea lor simetrică, la intrarea în gang, le conferă și un rol apotropaic, protejând simbolic accesul spre curtea interioară.
4. Palatul Poștelor – str. Mitropoliei, 14
Ridicat pe colțul străzilor Mitropoliei și Poștei, Palatul Poștei impresionează prin monumentalitate și prin bogăția detaliilor sculpturale. Fațada, tratată cu o riguroasă simetrie, este decorată cu frontoane, scoici, urne și mascheroni. Aceste figuri discrete reprezintă chipuri foliacee cărora din zona gurii, a bărbii și a mustăților le cresc tulpini și frunze, care se continuă apoi în ghirlande vegetale.
Identificăm două astfel de reprezentări, amplasate la nivelul frontoanelor, integrate armonios în ansamblul decorativ al clădirii. Prezența lor într-o construcție de început de secol XX marchează o reîntoarcere a motivului vegetal în arhitectura urbană, în contextul influențelor neogotice și neorenascentiste care animau Sibiul epocii.
5. Strada Nicolae Bălcescu, 25
Remarcăm de această dată figura unui Om Verde pe o poarta masivă din lemn a unei clădiri ridicate la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Figura de pe strada N. Bălcescu 25, cu gura deschisă ca într-un strigăt amenințător, pare să aibă un rol protector, apotropaic. Din jurul gurii, din bărbie și din dreptul frunții se desprind frunze care înlocuiesc mustața, barba și părul, transformând chipul într-o mască vegetală.
Acest tip de reprezentare, realizată în lemn și nu în piatră, este specific meșteșugurilor săsești de secol XIX, influențate de atelierele vieneze și de repertoriul ornamental baroc târziu. Prin expresivitatea sa intensă, figura de pe poartă adaugă o notă de vitalitate și mister unei clădiri care a cunoscut, de-a lungul timpului, multiple funcțiuni urbane.
6. Gardienii din lemn de pe Str. Crișanei, 20
În zona de extindere urbană de secol XIX a Sibiului, unde au fost ridicate numeroase reședințe elegante, casa de pe Str. Crișanei, cu nr. 20 oferă un exemplu remarcabil al modului în care motivul Omului Verde a fost adaptat în arhitectura civilă. Deasupra ușii de la intrare, pe fronton, se disting două figuri vegetale, realizate din profil și dispuse simetric, ca într-o oglindă. Chipurile, din care pornesc simboluri vegetale, par să vegheze asupra intrării, păstrând același rol simbolic protector.
Această compoziție unică ne arată încă odată libertatea de interpretare pe care meșterii sibieni o acordau motivului, confirmând bogăția și diversitatea reprezentărilor Omului Verde în peisajul urban.
7. Capul foliaceu sculptat pe Hotelul Împăratul Romanilor
Ridicat în 1895 după planurile arhitectului Friederich Maetz, Hotelul „Împăratul Romanilor” păstrează o fațadă bogat ornamentată, tipică finalului de secol XIX, când decorația eclectică transforma clădirile în adevărate galerii de simboluri. Printre zecile de chipuri sculptate în tencuială, unul se distinge prin claritatea trăsăturilor și prin accentul vegetal al modelajului.
Dintre numeroasele figuri care împodobesc fațada hotelului, una atrage atenția prin forța expresiei și caracterul vegetal al compoziției. Situat deasupra unei ferestre arcuite, mascheronul redă un chip foliaceu din care cresc volute în formă de frunze. Privirea este vie, aproape ironică, iar gura ușor deschisă pare să ascundă un zâmbet între mit și avertisment.
O prezență discretă care se înscrie astfel în șirul nenumăraților mascheroni care continuă tradiția simbolurilor naturii personificate în arhitectură.
8. Strada Mitropoliei, 1
De această dată, ne surprinde un mascheron vegetal care pare să se desprindă din propria materie, ieșind parcă din zidul clădirii. Amplasat deasupra ferestrelor etajului al doilea, în centrul unui panou decorativ dreptunghiular, chipul sculptat dă impresia că se naște chiar din structura fațadei.
Clădirea, ridicată în 1898 de Adolf Reissenberger, se înscrie în repertoriul arhitecturii neoclasice târzii, remarcându-se prin decorația elaborată a fațadelor. Găsim 13 figuri vegetal-antropomorfe de acest tip, modelate într-un panou rectangular încadrate de coloane cu capiteluri corintice. Chipurile, plasate central, se contopesc cu motivele vegetale învolburate care se desfășoară simetric de o parte și de alta.
Mascheronul, realizat în serie, păstrează o față umană stilizată, cu trăsături reduse la esențial, înconjurată de lujeri și frunze spiralate care pornesc din zona gurii și se extind în arabescuri vegetale. Relieful este discret, iar expresia feței cu gura deschisă — ușor gravă, concentrată — accentuează impresia de fuziune între figură și decor, caracteristică ornamenticii arhitecturale de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Prin această repetiție ritmică, fațada capătă o vibrație aparte: o alternanță de chipuri și motive vegetale care transformă registrul superior într-o friză vie, unde simbolul Omului Verde se integrează firesc în limbajul ornamental al clădirilor vremii.
9. Palatul Mitropoliei Ardealului – o figură vegetală într-un context neobișnuit
Ridicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fosta reședință de vară a Mitropoliei Ardealului se află în cartierul Josefstadt – str. Victoriei, 38; o zonă cu caracter rezidențial și spirit cosmopolit, unde clerul înalt și elita sibiană își construiau vile de vară. Amplasată într-o grădină amplă, reședința a fost concepută mai degrabă ca un spațiu de reprezentare și odihnă decât ca o anexă monahală, fapt vizibil în stilul său eclectic, cu influențe baroce și neoclasice.
Fațada clădirii surprinde printr-un detaliu neașteptat: o figură vegetală cu gura întredeschisă, din chipul căreia izbucnesc frunze – o variantă clară a motivului Omului Verde. În contextul unei construcții aflate sub patronaj bisericesc (deși fără legătură în reprezentare cu universul monahal) apariția acestui simbol este neobișnuită, întrucât nu are nicio corespondență teologică în iconografia ortodoxă.
Elementul decorativ aparține vocabularului artistic european al secolului al XIX-lea, transmis prin arhitecți și meșteri formați în tradiția central-europeană. Alegerea acestui motiv precreștin nu ține de o intenție religioasă, ci mai degrabă de gustul epocii pentru simboluri clasice, vegetale și alegorice.
Prin urmare, figura Omului Verde de pe Palatul Mitropolitan nu trimite la o semnificațiebisericească, ci mai degrabă la ecoul unei mode artistice occidentale integrate într-un context local. Este o prezență decorativă cu valoare documentară, care vorbește despre permeabilitatea stilistică a epocii și despre felul în care, chiar și în construcțiile cu destinație bisericească, ornamentul a rămas un teritoriu al libertății simbolice.
Prezența constantă a reprezentării Omului Verde în Sibiul istoric arată expresia rafinamentului meșterilor sibieni de a reinterpreta figura de-a lungul timpului, dar și dovada unei permeabilități culturale profunde, născute la confluența influențelor germane, austriece și maghiare. Chipurile vegetale care împodobesc astăzi clădirile Sibiului alcătuiesc o veritabilă hartă simbolică a orașului — o arhivă a pietrei și a timpului, unde mitul omului contopit cu natura și-a găsit una dintre cele mai fertile și durabile expresii din spațiul românesc.